Arcadia Montessori

Despre noi

Despre Arcadia Montessori

Arcadia este un mediu Montessori din Corbeanca, județul Ilfov, construit în jurul a două lucruri esențiale: siguranță și autonomie.

Copil construind Turnul Roz în mediul pregătit de la Arcadia Montessori

Misiunea noastră

Pregătim mediul. Copilul face restul.

La Arcadia Montessori, misiunea noastră este să oferim fiecărui copil un mediu pregătit pentru dezvoltarea sa – în clasă și în aer liber – în care să poată explora, experimenta și deveni, pas cu pas, autonom.

Viziunea noastră

Copii independenți, siguri pe ei și atenți la ceilalți

Ne dorim să contribuim la formarea unor copii independenți, siguri pe ei și capabili să ia decizii pentru sine, fără a pierde din vedere nevoile și drepturile celor din jur.

  • Un copil care are inițiativă, începe, perseverează și duce lucrurile la capăt.
  • Un copil care poate coopera, dar poate spune și „nu”.
  • Un copil care își recunoaște limitele și le respectă pe ale celorlalți.
  • Un copil care poate răspunde unui comportament nepotrivit fără să renunțe la propria voce.

În ce credem

Șase principii care se văd în fiecare zi

Bunătate și blândețe

Privim copilul cu respect pentru ceea ce este acum, nu doar pentru adultul care va deveni. Este încă dependent de adult și, în același timp, are o voință remarcabilă de a deveni autonom.

Siguranță emoțională

Atunci când îi este greu, adultul rămâne disponibil. Nu îi negăm emoția și nu încercăm să o facem să dispară. Îl însoțim și îi oferim siguranța că nu este singur.

Libertate într-un mediu sigur

Pregătim mediul astfel încât copilul să poată explora cu libertate, în limite clare care îl protejează pe el, pe ceilalți și mediul din jur.

Mișcare

Pentru copil, mișcarea nu este separată de învățare. Mediul Arcadia îi oferă permanent oportunități de mișcare, în interior și în aer liber.

Individualitate

Nu există un singur traseu potrivit tuturor copiilor. Observăm fiecare copil și respectăm ritmul, interesele și modul său de a descoperi lumea.

Comunitate și respect pentru diferențe

Învățăm să fim împreună fără să fim identici. Copiii pot avea opinii, alegeri și nevoi diferite și pot continua să se respecte și să coopereze.

Alina Umbreș, fondatoarea Arcadia Montessori

De ce a apărut Arcadia

A pornit de la o întrebare simplă

Cum ar arăta un loc în care copilul nu trebuie să se conformeze permanent activității propuse de adult?

Vezi mai mult

În timpul unei vizite într-o grădiniță tradițională, am observat copii implicați în activități stabilite pentru ei, indiferent dacă erau sau nu pregătiți ori interesați de ele. Mediul mi s-a părut intruziv, iar copiii, rezervați.

Apoi am intrat pentru prima dată într-un mediu Montessori. Copiii își alegeau singuri materialele. Lucrau independent. Erau concentrați și implicați în ceea ce făceau. Adultul era prezent subtil, dar nu ocupa centrul experienței copilului.

Diferența m-a marcat.

Mi-am dat seama cât de mult mi-ar fi plăcut mie însămi, în copilărie, să existe un loc în care să pot alege ce vreau să explorez, să încerc în ritmul meu și să descopăr singură – fără ca cineva să intervină imediat pentru a-mi spune că „nu așa se face” sau „că ești bună la asta”.

Din această idee s-a născut Arcadia Montessori: un mediu în care copilul are spațiu să facă, să încerce, să greșească, să repete și, treptat, să poată spune cu încredere: „Pot singur.”

Alina Umbreș, fondatoare Arcadia Montessori

Cunoașteți echipa

Ce găsește copilul la Arcadia

Siguranță și autonomie, în clasă și afară

Clasă Montessori pregătită, cu măsuțe pentru copii și materiale pe rafturi joase, Arcadia Montessori

Clase Montessori pregătite

Materiale Montessori și educatori pregătiți Montessori, care observă copilul și îl ghidează fără a prelua experiența în locul lui.

Copii pe biciclete fără pedale și la joacă în grădina de 1.000 mp a Arcadia Montessori

Grădină de 1.000 mp și sală de sport

Trei zone de cățărare în aer liber și o sală de sport interioară. Mișcarea face parte din fiecare zi, nu dintr-o singură oră.

Copii la un atelier de muzică, atingând un instrument handpan, la Arcadia Montessori

Engleză și ateliere

Limba engleză este prezentă în mediu, iar experiențele copiilor sunt completate de dans, artă și educație financiară prin joc.

Imagine ilustrativă: mâinile echipei unite în cerc, într-o grădină

O echipă care continuă să învețe

Echipa își dezvoltă constant practica prin formare și training Montessori.

Grădinița cu Program Prelungit „Arcadia Montessori” are autorizație de funcționare provizorie prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5147 din 24 iulie 2023, pentru nivelul preșcolar, alternativa educațională Montessori, limba de predare română și program prelungit, începând cu anul școlar 2023–2024.

Vedeți galeria

Și atunci când îi este greu

Calitatea unei grădinițe se vede în momentele grele

Dorul de mamă, frica, furia sau revolta nu sunt stări de la care trebuie să distragem copilul. Nu îi cerem să uite ce simte, ancorându-l într-o activitate, și nu încercăm să îi diminuăm emoția printr-un „o să fie bine”. Rămânem lângă el.

„Văd că îți este greu și că îți este dor de mama. Este firesc să vrei să mergi la ea când te simți speriat. Sunt aici cu tine. Nu ești singur.”

Copilul nu trebuie să fie fericit în fiecare moment pentru a fi în siguranță. Are nevoie să descopere că poate trece printr-un moment dificil alături de un adult care îi vede emoția și rămâne prezent. Așa, la Arcadia, copilul își dezvoltă capacitatea de autoreglare, în relația de co-reglare cu un adult.

Ce spun părinții

Familiile Arcadia, despre Arcadia

„Educatoare minunate, calde care se implica mult in activitatiile copilasilor. Pentru copilul meu a fost cea mai buna alegere. Empatia si increderea in propriile puteri, au fost cele mai de pret calitati valorificate in cei 3 ani petrecuti in aceasta gradinita. Recomand cu drag pentru toti cei ce cauta o gradinita pe stil montesori!”
Suzana V. · Recenzie Google
„O echipă extraordinară, formată din oameni minunați, care oferă copiilor multă grijă, atenție și implicare în fiecare activitate. Băiețelul meu s-a integrat foarte ușor și a fost primit cu multă căldură în această comunitate. Suntem recunoscători pentru tot sprijinul și dedicarea de care am avut parte. Recomand cu toată încrederea!”
Dana B. · Recenzie Google

Cel mai bine înțelegeți Arcadia văzând-o

Programați o vizită și veniți să cunoașteți mediul, echipa și ritmul unei zile la noi.

sau sunați la 0724 557 667

Sunați-ne acumWhatsApp